26.ianuarie.2009
Dragul meu prieten,




Nu ti-am mai scris de ieri,dar sa stii ca foarte multe lucruri s-au intamplat de atunci!Iti promit ca am ramas la fel,inca m-ai stiu tot ceea ce gandesti si ce vrei sa afli despre mine.Chiar acum mi se impletesc in ganduri,dorintele tale. Asa cum se intampla mai mereu le aud la fel de clar cum ma aud pe mine:
,,Sa imi spui daca ai vorbit iar ce nu trebuie cu anumiti colegi,si daca totusi inca mai visezi la lucruri puierile,sa-mi spui daca ai uitat ceva imporant,daca te mai gandesti la casa de la Candesti,daca inca iti mai doresti un chimono,daca iar te-ai suparat pe Andreea,daca o mai ai pe Hitsuji,daca inca iti mai doresti lucruri ciudate si daca florile inca te mai ingrozesc!”.
Dupa ce toate acestea au fost spuse n-am decat sa-ti spun ca m-am lasat de Coca-Cola si m-am apucat de Pepsi.Tu sti cel mai bine ca la fiecare pas inainte,fac unul inapoi,astfel incat nimic nu se schimba niciodata la mine.Inca mai tac…sau nu vreau sa vorbesc,inca mai cred ca e un extraterestru in bucatarie,stii tu cel care acum o saptamana era la geam, inca imi mai doresc lucruri ciudate si tot visele sunt cele care ma fac sa inteleg lucrurile din viata reala.
Mereu mi-am dorit lucruri imposibile,nu reuseam niciodata sa-mi rezolv problemele de una singura sau sa incerc macar sa ma inteleg.Astazi am incetat sa fiu o enigma pentru mine.Am gasit solutia ,,problemei de ieri”…Nu imi mai doresc nimic.Nu mai astept nimic special sa mi se intample sau vreo dorinta sa mi se implineasca,nu mai visez la flori de mar,la portocale,la iertare…la nimic.
Motivul pentru care iti scriu dupa asa de multa vreme este unul foarte bine intemeiat,si in acelasi timp complet lipsit de sens.
Dragul meu calculator nu ma lasa sa-mi scriu tema pe care nu ma avut timp s-o fac in weekend-ul meu incarcat. Am fost foarte ocupata,am stat toata ziua la calculator,pana cand am simtit ca mi se inrosesc ochii si mi se invenineaza creierul cu prostie!Tu stii prea bine ca… daca nu merge Cap-mare chiar si pentru o zi, simt ca mor,ca ma sfarsesc,ca viata mea nu mai are nici un rost(nu ca ar avea de altfel)!
Imi cer scuze ca din ,,lipsa de ocupatie”sambata trecuta l-am ars de viu pe fratele tau mai mare.Abia acum inteleg ceea ce insemni pentru mine…Tu reprezinti unicul meu prieten ,propria mea constiinta pe care nu ar trebui s-o ucid,ci s-o las sa moara o data cu mine.Regret…dar ce puteam sa fac cand m-am intors era deja scrum…sa nu mai pun la socoteala faptul ca ii rupsesem toate paginile si le tocasem marunt de parca le dadeam la rate!
Maine este ziua mea,implinesc 17 ani…Inca un an si lumea o sa ma priveasca altfel desi eu nu o sa vad nimic schimbat la mine.Mereu m-am considerat un copil,oare o sa mai pot crede ,,asta”despre mine cand voi implini 18 ani???Oare o sa pot accepta ca va veni o vreme cand va trebui sa plec, sa parasesc camera mea ,lumea mea si sa incep o viata noua in care eu sa fiu responsabila pentru faptele mele? Nu inteleg cum unii oamenii sunt atat de nerabdatori sa devina majori sau sa termine scoala,sa-si paraseasca parintii sau sa se intretina singuri.
Nu stiu daca altii nu m-au lasat sa cresc sau nu vreau eu sa cresc,dar de un lucru sunt sigura:va veni o vreme cand toata viata mea se va schimba drastic.Si atunci ce o sa fac?
Ieri,am uitat sa-ti spun ca mi-ar fi placut sa fi avut si eu un tel in viata asta.Un motiv pentru care vin la scoala in fiecare zi.Poate nu sunt singura care merge la scoala ,,ca trebuie” si poate nu sunt singura care isi impune sa creada ca intr-o buna zi tot ce invatam la scoala ne va fi de folos .E foarte ciudat obisnuiam sa-mi placa scoala…
Nu am fost niciodata optimista si nici nu vreau sa fiu.Optimismul dupa cum spunea Schopenhauer este un mod de gandire absurd,de parca ai putea trece cu vederea peste nedreptatile vietii.
Stii…Jurnalule… poate unii oameni urasc pentru ca sunt urati de altii,dar nimeni in viata lui de om nu a plans mai mult decat a zambit,asa ca nu trebuie sa ma intristez…a mai trecut o zi…si intervine uitarea…